Aberatii viscerale

O sa ploua

Sunt in parc, pe o bancuta, ma uit la niste nori de plumb cum vin incet si sigur catre noi, miscandu-se alene, cu o eleganta superioara pe tot spectacolul cerului care acum e o mare solida involburata, facand valuri-valuri in atmosfera si care emana miros cald de ploaie de vara. Ma gandesc, in reluare ma gandesc caci simt cum ceasurile stau toate pe loc in timp ce doar eu ma misc si ma gandesc la rostul corzilor vocale si al limbii din moment ce atunci cand vrem sa ne auda cineva, nu ne aude nimeni.

Ma aud eu singura in gand vorbind agitat, revoltandu-ma ca linistea-mi este tulburata de treburi ce nu ar trebui sa se intample, ca planul clasic a incetat a mai fi veridic, controlul imi scapa din maini si se rostogoleste pe la picioarele mele alunecand in stanga, in dreapta. Il iau din nou in maini si-l tin o vreme dar aluneca si iarasi ma uit dupa el, timp in care nu mai stiu cine sunt si am nevoie continua de schimbare, in speranta ca ma voi regasi cu mine din nou.

Norii mei au sosit si acum ploua peste mine si peste sentimentul care nu imi da pace de catva timp. Viata mea o sa se schimbe, eu o sa ma schimb, eu cea care sunt acum o sa incetez sa mai exist si o sa-mi schimb parul ca lupul, caci naravul nu pleaca de la mine. Carcasa, mintea si conceptul vor fi altele si voi avea alte ocupatii, zilnic o sa fac alte lucruri si o sa merg foarte des in parc.

O sa imping de un carut singura si o sa ma opresc din secunda in secunda sa fiu sigura ca ma aflu la locul potrivit in momentul potrivit. Pana acum nu m-am potrivit niciodata. O sa merg si o sa strabat tot parcul, o sa ma gandesc la lumi si la lucrurile din lumi, alte lumi, se vor schimba lumile. Universul meu va fi altul si ma chinui sa imi dau seama care. Cu siguranta nu cel pe care il vreau eu.

O sa port poveri pe umeri, o sa car vina altora, o sa fiu vinovata de nefericirea unora si nu o sa ma intereseze. Eu sunt un univers, in ochii cuiva voi fi singurul si trebuie sa ma port ca cel mai mare si mai adanc univers viu existent posibil. Vor trece ani si ma voi descotorosi de poveri, de vina si de nefericire. In continuare nu o sa ma intereseze.

Vom fi noi, unul singur, un al treilea probabil si un al patrulea. Si o sa imping de carut in parc si o sa ma uit cu grija la leagane si o sa urasc timpul care cu mine nu va mai avea rabdarea de acum. Sunt un profet al universului meu, caci orice univers isi are universul unic, viu si cateodata invizibil.

Vei veni la mine fara sa te chem, pasii tai sunt mici dar directia o ai sigura si stii unde vrei sa ajungi. Te voi intampina eu, cea dintotdeauna si apoi ma voi schimba ca sa ne potrivim, sa formam un singur lucru, o singura persoana si un singur scop. Iti este teama de schimbare la fel de tare cum imi este si mie, vei purta si tu poveri, vina, nefericire, dar vei suporta si dorul.

Norii mi-au plecat. Ma ridic si plec de pe bancuta. Inca sunt aceeasi si vreau sa profit de mine.

https://www.facebook.com/yarina.caraman

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s