Aberatii viscerale

Nebuna

Ploaia bacoviană e cea mai dulce, iar toamna uscată cea mai senină. Visul negru din noapte devine străveziu înspre zi, un val uriaș plin de același chip neuitat și nevăzut. N-am fost niciodată romantică și blândă la buchete de flori și bilețele parfumate. Pe mine doar toamna mă scoate din ale mele, cand vine eu sunt alt om, de fapt nu mai sunt om, sunt o regină.

Ia imaginează-ți, închide ochii și așteapta. Frunzele tremură de frig, vântul bate rece, plouă mărunt de tot și-ți udă mâinile. E gri și auriu, gri și arămiu, gri și negru. Ciment ud, pământ năclăit de frunze uscate. E Raiul.

nebuna blog 2

Te-am cunoscut într-un verde viu și in jurul tău gemea de negru, am știut că verdele dispare. Intrezăresc un sângeriu ca focul care arde cu limbi de foc, inconjoară tot ce e negru. Se îmbină si se prelinge unul, apoi celălalt, se contopesc in unul singur și se naște un întreg. Roșul devine negru, negrul devine roșu, amândoi un pământiu pentru că știu unde se vor intoarce.

Strivește-ti iarba de sub talpă, e uscată de vreme, e secătuită, mi-au căzut copacii, lasă-i acolo. Nu-mi lua coroana neagră, in rest mi-ai luat tot. Mi-a ramas doar toamna.

nebuna blog

Flori? De care flori? Tufănele? Hai, lasa-ma cu tufănelele, eu vreau doar frunzele, alea-mi trebuie mie. Eu sunt regina lor, eu sunt ca ele. Ma usuc când plang, ma ofilesc când mă supăr, nu-mi pasă, plec. Așa ca ele. Mă lipesc de pământ și îl imbrățișez cu fiecare fibră. Mă fac una cu el.

ploaie_de_toamna

Mii, mii de frunze defuncte, s-au strivit îmbrățișându-se, căzând laolaltă pe dimensiuni incerte, pictură ecvestră, bacoviană în amurg. Mi-e teamă că toamna mea rece e ucisa de vara palidă și fără puls, fierbinte ca o flacără din gheenă. Vine direct ploaie de gheață și o stinge, îngheață pământul, ingheață frunzele.

Toamna e a mea și mi-e nebună.

large

Sunt lângă un gard rupt, 
Şi vântul bate cu frunze ude –
Sunt
mai urât, sunt supt, 
Frigul începe sticla s-o asude.

Pe strada
aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche –
Vântul împinge
fusta femeilor în cale, 
Cu una din ele nu mai putem fi o
pereche.

Toamna rupe afişe şi flori, 
E mai trist departe-n
prăpăstii –
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O, 
trebuie să fie trist departe-n prăpăstii…
Fulgi de
zăpadă rătăcitori… 

George Bacovia – Frig

boston__cedar_line_way__by_inbrainstorm-d4elmqt_large

Sursă fotografii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s