Book worms & șoricei

Să vorbim puțin despre fashion literar

Am observat cum cititul a devenit un trend, cum unii citesc doar ca să fie cool și își cheltuiesc paralele pe te miri ce cărțulie comercială de nu știu care autor necunoscut. Mi se pare absurd să îți pierzi timpul citind cărți despre cum să devii raw-vegan, cum să devii bogat peste noapte, cum să pui mâna pe nu știu ce fel de bărbați/femei și alte mizerii de genul. Nu știu dacă ma exprim cum trebuie, nici nu mă deranjez prea tare să verific dacă așa e corect dar se poate spune că cititul a devenit „fashion”, practic e un trend la scală largă, iar mulți se folosesc de el ca să pară mai deștepți pentru că aparența e mult mai evidentă decât esența, iar superficialitatea ne cam domina pe toți, mai mult sau mai puțin. Facem parte din tabere. Ăia de cred în prima impresie și ăia de o așteaptă pe a doua.

În următoarea perioadă o să bat serios câmpii asupra acestui subiect foarte „fashion” din punctul meu de vedere, e cool să citești, e mortal, e fenomenal, e bestial dar este așa numai și numai dacă nu citim porcării. Eu am niște recomandări pentru cine vrea. Și ca să mă fac înțeleasă așa cum trebuie, puteți fi siguri că eu recomand ceva doar dacă îmi place, nu am de gând să fac publicitate negativă pe blogul meu, deci dacă îmi place ce citesc, o să recomand aici. De asemenea, o să încerc să fac și niște recenzii de Doamne-ajută ca să înțelegeți ceva din ele și ca să vă fac sa citiți superbități 🙂

4_stephen_king_cimitirul_animalelor

Lately, am citit mai mult Stephen King pe care vi-l recomand cu totul. Am început cu Cimitirul animalelor pe care mai aveam puțin și o mâncam la propriu cu toate că nu am mai putut să o citesc noaptea. Mi s-a făcut frica, pe bune. Așa că într-o zi de 20 septembrie, pe o ploaie mocănească, cocoțată în vârful patului am reușit să deslușesc misterul, adică sfârșitul cărții, că ăsta e misterul principal al book worm-ilor :D. Am rămas statuie și nu am mai fost bună de nimic în ziua aia. M-am gândit numai la cimitir. Mda. Recomand :D.

Apoi am devorat rapid două capodopere literare semnate Rodica Ojog-Brasoveanu, anume: Grasă și proastă grasa si proasta& barbatii sunt niste porciBărbații sunt
niște porci
. În prima carte o să observați ca grasa protagonistă nu e chiar atât de proastă și o să vă delectați cu niște povestioare absolut delicioase, iar timpul va trece peste voi mai frumos. În cea din urmă veți vedea ca unii bărbați (mai ales ăla din povestioară) chiar sunt porci, deși eu nu prea înțeleg expresia asta. Nu o înțeleg pentru că porcii mi se par niște animăluțe drăgălașe, iar barbații nu sunt atât de drăgălași, între noi fie vorba.

carrie stephen kingDin nou am dat gata doua volume by Stephen King, 5_stephen_king_dolores_claibornenu se putea altfel, obsesia e obsesie până la capăt. Se pot observa ușor cele doua tentative de recenzii pe care le-am făcut ulterior și publicat pe blog. Nu mai pun legătura, le găsiți voi, dacă sunteți interesati. Promit că pe viitor vor fi mai complexe recenziile. Și le refac și pe alea deja făcute. Revenind, am citit Carrie și Dolores Claiborne. Doua individe una mai nebuna decât cealaltă, una demnă de milă la un moment dat, cealaltă de admirat pentru curajul și stăpânirea de sine, pentru faptul că simplitatea unui om nu are nimic de-a face cu momentele în care e nevoie să gândești la
rece și să-ți aplici planul gândit și răzgândit. Pentru una dintre ele am plâns de milă, alteia i-am fost alături clipă de clipă. Citiți și descoperiți-le!

buna-seara-melania_1_fullsizeAm în plan Bună seara, Melania! pe care am și început-o și imparatul-mustelordespre care pot spune deja că e delicioasă, superbă, misterioasă, etc. Apoi o să încerc Împăratul muștelor. Revin cu recenzii ;).

Spor la citit!

Aaaaa si Misery (Stephen King). Am uitat :D. E în plan și asta.

Sursă fotografii

pro int edit2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s